Informatii utile de legislatie - Primaria Răchitoasa


1. Regulamentul de aplicare a legilor fondului funciar din 03-02-2010

 

Regulamentul de aplicare a legilor fondului funciar  

      Hotarârea de Guvern nr.890/2005 privind procedura de constituire, atribuire si functionarea Comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate precum si punerea în posesie a proprietarilor publicata în Monitorul Oficial nr.732 din 11 august 2005.

      Prezentam pe scurt modificarile de substanta intervenite:

Art.2 – Componenta Comisiilor comunale, orasenesti sau municipale s-a stabilit punandu-se accent pe specialistii din cadrul serviciilor comunitare pentru cadastru si agricultura sau din aparatul de specialitate al Consiliilor locale.

      Comisia locala, în prima sedinta în plen, dupa constituirea prin ordinul prefectului, si-a stabilit programul de lucru, încât actiunea sa se desfasoare si sa se încheie în termenul prevazut de lege;

Art.5 – Atributiile Comisiilor locale:

  • Preiau si analizeaza cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, cu exceptia celor formulate de comune, orase sau municipii;

  • Verifica în mod riguros îndeplinirea conditiilor prevazute la art.9 alin.(4) si (5) din Legea nr.18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si la art.6 din Legea nr.1/2000, cu modificarile ulterioare, solicitând în acest scop toate relatiile si datele necesare;

  • Stabilesc marimea si amplasamentul suprafetei de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente si consemneaza în scris acceptul fostului proprietar sau al mostenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane;

  • Completeaza, în urma verificarilor efectuate, anexele la prezentul regulament cu persoanele fizice si juridice îndreptatite;

  • Primesc si transmit comisiei judetene contestatiile formulate de persoanele interesate;

  • Întocmesc situatii definitive, potrivit competentelor ce le revin, privind persoanele fizice si juridice îndreptatite sa li se atribuie teren, cu suprafata si amplasamentele stabilite, conform planului de delimitare si parcelare întocmit;

  • Întocmesc situatii cu titlurile de proprietate eliberate în conditiile art.27 alin.2(2) din Legea nr.18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si în cazurile în care proprietarii renunta la titlul de proprietate pentru intrarea în legalitate si înainteaza comisiei judetene propuneri de revocare a acestor titluri,

  • Înainteaza si prezinta spre aprobare si validare comisiei judetene situatiile definitive, împreuna cu documentatia necesara, precum si divergentele produse si consemnate la nivelul acestor comisii;

  • Pun în posesie, prin delimitare de teren, persoanele îndreptatite sa primeasca terenul, completeaza fisele de punere în posesie a acestora, dupa validarea de catre comisia judeteana a propunerilor facute si le înmâneaza titlurile de proprietate, potrivit competentelor ce le revin;

  • Analizeaza lunar evolutia cauzelor în justitie în care comisia locala este parte si în functie de aceasta hotaraste si propune organului competent pozitia procesuala pentru termenele urmatoare;

  • Sesizeaza organele competente pentru sanctionarea membrilor comisiei, când este cazul;

  • Identifica terenurile atribuite ilegal si sesizeaza primarul, care înainteaza sub semnatura actiuni în constatarea nulitatii absolute pentru cazurile prevazute la art.III din Legea nr.169/1997 cu modificarile si completarile ulterioare;

  • Exercita orice alte atributii ce le revin potrivit prevederilor legale si prezentului regulament;

  • Cu privire la atributiile Comisiilor judetene de fond funciar, la art.6 lit.h se stabileste ca aceste comisii analizeaza propunerile Comisiilor locale de revocare a titlurilor de proprietate eliberate în conditiile art.27 alin.2(2) din Legea nr.18/1991 republicata, verifica temeinicia acestor propuneri si hotarasc în consecinta;

  • Solutioneaza cererile de retrocedare ale terenurilor aflate pe raza mai multor localitati din judet (actioneaza ca si comisie locala);

  • Comisiile locale de fond funciar îsi desfasoara activitatea în plen, în prezenta majoritatii membrilor acestora, cu prezenta obligatorie a primarului, sau dup caz, a viceprimarului. Lucrarile de secretariat ale Comisiei locale se asigura de secretarul unitatii administrativ - teritoriale, iar fiecare membru are un singur vot, în caz de paritate de voturi, votul presedintelui decide;

  • Cu privire la stabilirea dreptului de proprietate în situatiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila, fostul proprietar sau mostenitorilor acestora li se va oferi un alt amplasament situat în aceeasi localitate sau într-o localitate învecinata. Oferta va fi trimisa persoanelor îndreptatite prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, iar termenul în care raspunsul la oferta trebuie dat, nu poate fi mai mic de 7 zile de la data primirii ofertei de teren pe alt amplasament. În cazul în care fostul proprietar sau mostenitorii acestuia nu accepta amplasamentul oferit, Comisia locala va trebui sa formuleze o alta oferta în termen de 30 de zile, daca persoanele îndreptatite nu opteaza pentru despagubiri (art.10 alin.1);

  • Stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulata de fiecare persoana îndreptatita, personal sau prin mandatar. Când sunt mai multi mostenitori, cererea se poate face si în comun, fiind semnata de fiecare dintre ei;

  • Cererile au fost depuse la Consiliul local în a carei raza teritoriala sunt situate terenurile, fie personal, fie prin posta, înauntrul termenului prevazut de lege, aceasta fiind însotita de acte de proprietate, acte de stare civila sau orice alte acte din care sa rezulte dreptul de proprietate asupra terenului stabilit, si declaratia prevazuta la art.10 alin.2 din Legea nr.18/1991.

   Precizam ca daca cererea se depune personal, solicitantul va prezenta actele doveditoare în original si câte o copie xerox semnata pentru conformitate, ramânând la Comisia locala, numai copia. Daca cererea este transmisa prin posta, la aceasta se vor anexa copii xerox semnate pentru conformitate, pe propria raspundere, de catre solicitant.

   La cererea proprietarilor sau mostenitorilor acestora care nu s-au înscris în CAP (art.27 alin.2(1) din Legea nr.18/1991, Comisiile locale vor înainta prefectului, în termen de 15 zile de la înregistrarea cererii, planurile parcelare si fisa de punere în posesie pentru eliberarea titlului de proprietate.

  • Pentru revocarea titlurilor de proprietate emise abuziv pe vechile amplasamente ale fostilor proprietari (art.27 alin.2(2) din Legea nr.18/1991, Comisia judeteana va revoca titlurile de proprietate emise abuziv si va elibera titluri de proprietate persoanelor îndreptatite si în acest sens. Birourile de cadastru si publicitate imobiliara, au obligatia de a furniza informatiile cu privire la actele juridice înregistrate la cartea funciara, în maximum 10 zile, iar Comisia judeteana va solutiona cererile în termen de 30 de zile de la înregistrare,

  • Terenurile cu vegetatie forestiera-paduri, zavoare, tufarisuri, pasuni împadurite – care au apartinut persoanelor fizice, se restituie, la cerere, fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, într-o suprafata egala cu cea trecuta în proprietatea statului si se înscrie în tabelul anexa nr.13;

  • Comisiile locale de fond funciar au obligatia de a definitiva cererile prevazute în H.G nr.890/2005, de a le aproba prin proces verbal si afisa la loc vizibil la sediul Consiliului local pentru luare la cunostinta de catre cei interesati. Fiecare tabel va fi semnat de membrii Comisiei locale cu mentiunea datei afisarii (art.27 alin.1);

  • Persoanele care nu au domiciliul în localitatea respectiva, sunt înstiintate prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire;

  • Persoanele nemultumite de propunerile Comisiei locale, pot face în termen de 10 zile de la afisare, contestatie adresata Comisiei judetene care se depune la secretariatul Comisiei locale, care este obligat sa o înregistreze si sa o înainteze prin delegat la secretariatul Comisiei judetene în termen de 3 zile;

  • Comisiile locale, imediat dupa expirarea termenelor prevazute de afisare, înstiintare, contestatie, vor înainta documentatia Comisiei judetene, care în termen de 30 de zile de la primire va solutiona prin hotarâre contestatiile si valida sau invalida propunerile Comisiilor locale care vor fi transmise prin delegat în termen de 3 zile, Comisiilor locale, care le vor afisa la sediul Consiliilor locale si vor comunica sub semnatura persoanelor care au formulat contestatii, hotarârea Comisiei judetene, împotriva careia persoanele nemultumite pot face plângere la judecatorie în termen de 30 de zile;

  • Conform art.28 (alin.1) se vor stabili suprafetele, iszlazurilor comunale, care vor fi defalcate pe sate si la propunerea comisiilor locale prin ordin al prefectului vor trece în proprietate privata a unitatilor administrativ-teritoriale (anexa 14);

  • Pentru eliberarea titlurilor de proprietate, comisiile locale  întocmesc documentatiile în 2 exemplare, din care 1 exemplar se va retine la Oficiul judetean de cadastru si cuprind: Anexa validata, planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie si schitele terenurilor;

  • Pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, se solicita de la persoanele care au depus cerere, schita amplasamentului cu terenul detinut sau orice alte informatii din care sa rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat (art.39 -1);

  • În anexa 23 sunt înscrise persoanele fizice, iar în anexa 31 persoanele juridice pentru care nu exista suprafete de teren agricol pentru restituirea integrala a proprietatii, carora li se vor acorda despagubiri;

  • Romsilva are obligatia de a inventaria constructiile de pe terenurile forestiere care fac obiectul restituirii si de a depune aceasta lista la Comisiile locale de fond funciar în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Regulamentului de aplicare a legii fondului funciar (11 septembrie 2005);

Referitor la circulatia juridica a terenurilor, au fost aduse  o serie de modificari care in esenta se refera la :

-instrainarile de terenuri extravilane sunt scutite de taxa de timbru si de timbru judiciar daca au drept scop comasarea terenurilor

-se  elimina dreptul de preemtiune al vecinilor si arendasilor la cumpararea terenurilor agricole

-se elimina limita maxima de 200 hectare pentru dobandirea de teren extravilan de catre persoanele fizice

      Modificari de substanta  cu privire  la apararea proprietatii:

-infractiunea de tulburare de posesie  este sanctionata mai grav-inchisoare de la 1 la 7 ani

-legitima  aparare se aplica si in cazul persoanei care respinge un atac pe un teren agricol sau forestier imprejmuit, delimitat prin garduri sau semne.

   Cu privire la modul de completare a anexelor prevazute in Regulamentul de organizare si functionare a Comisilor locale de fond funciar, la pregatirea documentatiilor prealabile  intocmirii si eliberarii titlurilor de proprietate si precizari suplimentare, directorul Oficiului Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliara va face precizarile de rigoare.

   De asemenea Directorul Directiei Silvice Salaj va face referiri  suplimentare legate  strict  de  terenurile cu vegetatie forestiera  care fac obiectul restituirii.

 

 


Galerie foto

Comuna Răchitoasa

.............

Harta Judetului Bacau

Orase si localitati

© Primaria Comunei Răchitoasa